Andrei Brisc este un exemplu pentru tinerii care nu ştiu ce drum să îşi aleagă în viaţă dacă nu reuşesc ca jucători profesionişti de tenis! Andrei a practicat tenisul până la vârsta de 18 ani, dar şi-a dat seama că a fost făcut pentru altă lume, cea a arbitrajului, în care a pătruns dintr-o întâmplare.
Andrei Brisc a avut o ascensiune senzaţională, fiind arbitru de linie la turnee WTA şi ATP la doar 19 ani! A făcut prima şcoală de arbitri în anul 2015, apoi a fost promovat la competiţii de nivel înalt, datorită calificativelor obţinute. Tânărul din Zalău a ajuns să o arbitreze chiar şi pe Simona Halep în anul 2019.
Andrei a fost fascinat de arbitraj atunci când a avut acces din greşeală la o bază de date a arbitrilor, în perioada junioratului. Andrei Brisc povesteşte într-un interviu pentru ProSport întâmplarea care i-a schimbat viaţa, dar şi cum reuşeşte să îmbine şcoala cu profesia de antrenor.
Salut, Andrei! Cum eşti în această perioadă greu încercată pentru tenis?
Sunt la facultate în anul I, sunt şi arbitru şi antrenor în acelaşi timp! Mă ajută că fac cursurile online, pentru că sunt înscris la Facultatea de Geografie şi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. De multe ori se suprapune programul, dar pot să le fac pe ambele. Sport pe telefon, geografie pe laptop.
Ai intrat în lumea tenisului ca jucător. Care au fost motivele pentru care ai pus racheta în cui?
Am jucat tenis de performanţă până anul trecut, dar au fost mai mulţi factori pentru care nu mi-am continuat cariera. Erau şi implicaţii finaciare, dar mi-am dat seama şi din punct de vedere valoric… Eram din generaţie cu Filip Jianu, Nini Dică, n-aveam nicio şansă în faţa lor! Mai ales că eu făceam şi şcoală în paralel. Pentru mine, şcoala a fost tot timpul prioritară. Scopul meu a fost să obţin clasament internaţional la fiecare categorie de vârstă, iar la 18 ani n-am mai reuşit.
Şi ce te-a atras la profesia de arbitru?
Legat de arbitraj, a fost o întâmplare amuzantă prin care am pătruns eu în lumea asta. Jucam un turneu la Sinaia pe când aveam 10 ani şi voiam să văd ce jucători au fost cu un an în urmă. Iar arbitrul turneului de acolo nu a afişat pe site-ul federaţiei în format pdf, ci în excel. În acel moment, eu am avut acces la baza de date a arbitrilor! Am văzut cum făceau ei tablouri, liste şi mi s-a părut foarte interesant.
Deci putem spune că ai devenit arbitru dintr-o greşeală!?
Da, am început să mă joc un pic cu chestiile alea. Aşa a fost să fie, dintr-o eroare a arbitrului, pentru că noi nu avem voie să postăm documente în acel format.
Şi ce s-a întâmplat mai departe?
Când aveam turnee la Zalău, eu fiind din Zalău, stăteam alături de arbitrul principal şi voiam să văd ce face. Stăteam pe lângă arbitrii şi mi s-a părut foarte interesant. La 15 ani am devenit arbitru, am parcurs la Cluj o şcoală de arbitri. După ce am luat prima etapă, am început să arbitrez la turnee de copii şi juniori, ca arbitru de tronson, scaun. Ca arbitru de tronson, când se certau jucătorii asupra scorului sau a unei urme, trebuia să intervin. Eram un fel de arbitru de scaun pe toate terenurile, dar interveneam numai când mă chema cineva. La nivelul acela ei se arbitrează.
Îmi imaginez că e complicat. Apar multe neînţelegeri între jucători?
Tronsonul e o parte dificilă aş spune, pentru că eu nu văd ce s-a întâmplat. Jucătorul trebuie să îmi descrie ce tip de lovitură a fost. Apar discuţii, într-adevăr, cu părinţii mai ales.
Au urmat turneele internaţionale. Care au fost cele mai frumoase experienţe ca arbitru?
Primul turneu WTA la linie l-am făcut la Bucureşti, în 2018, când am prins şi România cu Polonia în Cupa Davis. Apoi am făcut Şcoala Naţională de Arbitri în aprilie 2019 şi am devenit arbitru naţional de scaun. Cel mai frumos a fost la Sports Festival, anul trecut, când am fost arbitru de scaun. La prima ediţie am arbitrat la linie, apoi în scaun când au jucat Simona Halep, Fabio Fognini, Marius Copil şi Daniela Hantuchova.
Ca şi turnee oficiale, cel mai mult mi-a plăcut în Suedia, anul trecut, la un turneu Tennis Europe! Federaţia Internaţională a făcut un training şi eu am fost singurul din România acolo. Am fost evaluaţi şi pregătiţi de arbitrii din echipa de Grand Slam, am cunoscut arbitrii pe care îi vedeam doar la TV. Momente frumoase am avut şi la turneul WTA de la Bastad, dar şi la turneul ATP de la Sofia.
Dintre arbitrii mari, care este modelul tău?
Renaud Lichtenstein este arbitrul meu preferat, nu l-am văzut niciodată în realitate, dar îmi place cum gestionează situaţiile sub presiune.
Care este cea mai importantă calitate a unui arbitru?
Cel mai mult la un arbitru contează partea teoretică, să stăpâneşti cât mai bine regulamentul, iar apoi concentrarea şi perseverenţa, respectiv modul în care tratez eu treaba aceasta. O putem trata ca un hobby sau să încercă să facem mai mult, ceea ce mi-am dorit şi eu.
Cât de greu va fi să devii arbitru de scaun la turneele mari?
Eu vreau să devin arbitru internaţional de scaun, dar îmi place şi la linie. Ca arbitru de scaun trebui să ai ceva în plus, să cunoşti mult mai bine regulamentele. Ai mult mai multe situaţii decât la linie, unde trebuie să ştii să vezi efectiv mingea, cam asta presupune. În timpul unui an, eu fac foarte mult scaun la turnee de copii şi juniori, sunt şi arbitru principal – un fel de supervizor, şi sunt şi arbitru de linie la turnee de seniori.
Despre arbitrii din România ce ne-ai putea spune?
Noi avem un arbitru cu insigna de aur în România, oficiază de cele mai multe ori în WTA, se numeşte Mihaela Testiban! La nivel de bronz avem vreo 5-6 arbitri în ţară, merg şi la Grand Slam-uri, dar ei sunt mult mai în vârstă decât mine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER